Alex Nursall Pentru a fi bun într-un mod rău

Echipa creativă de la FreeConference a decis să se adreseze câtorva dintre artiștii noștri preferați, artiști textile și ilustratori, cerându-le să reproiecteze sigla FreeConference (Puffin) în funcție de stilul lor personal. Am avut privilegiul să vorbesc cu unul dintre artiștii noștri minunați, Alex Nursall.

Înainte să mă așez la computerul meu să vorbesc cu Alex, folosind FreeConference.com, am făcut o mică cercetare. La 40 de minute în cartierul iepurelui Google, mi-am dat seama că obișnuiam să lucrăm pentru aceeași publicație la Universitatea din Toronto -- ziarul lor , Varsity.

FreeConference are o funcție de videoconferință cu un singur clic, dar i-am dat și lui Alex opțiunea de a apela folosind numărul nostru de apelare din Toronto, dar am sperat în secret că se va alătura conferinței noastre, așa cum așteptam cu nerăbdare să văd cum va arăta Alex pe cristalul nostru video clar. Ea își vopsește adesea părul în culori unice și este un stilist complet. Eram nervos și emoționat dintr-o dată.

Alex Nursall este cunoscut ca scriitor, ilustrator, fotograf și comic, dar am vrut să știu care dintre aceste titluri stă primul pe cartea ei de vizită.

Am ajuns să vorbim despre puterea limbajului, despre necesitatea spațiului de respirație și de ce nu merită întotdeauna să te iei prea în serios. Ceea ce mă determină să-l prezint pe acest tip.

Puffin Alex Nursalls

G: Văd că avem o alma mater în comun. Cum te-a adus experiența ta cu Varsity aici?

R: Am început să scriu, din 2005-2010, cred? Ar trebui să știu asta, dar îmi pare rău cu amintirea anilor. Am scris pentru ei o vreme și am lucrat ca asistent de editare foto și apoi ca editor de ilustrații și pentru un an.

G: Ai spune că îți place mai mult să editezi fotografii sau ilustrații ale altor persoane?

R: Adică, parțial, mi-a plăcut mai mult editarea fotografiilor pentru că sunt lucrurile mele, iar tu ai ceva mai mult control. De asemenea, mi-a plăcut să lucrez ca editor de ilustrații pentru că a fost o schimbare -- nu mă mai trimiteam la o misiune, ci încercam să-i dau de urmărire pe alți ilustratori care au spus „Unde sunt chestiile astea? Vă rugăm să fiți terminat la timp.”

G: Și, bineînțeles, știi cum ar fi să fii cel care primește acel e-mail! Deci trebuie să fi fost mai ușor să facilitezi acea discuție.

R: Da, o parte din asta era că știam sentimentul. Ajută acum că lucrez în publicitate, deci este în continuare același tip de oameni. Vor ceva, dar nu prea știu cum să spună ce vor. Mai ales în cazul ilustrației, oamenii vor spune: „Aș dori ceva care să reprezinte școala absolventă” și mă gândesc: „Am nevoie de mai multe informații, asta este foarte vag: este știință, este artă? Ce facem aici? Vă târâți picioarele sau acesta este punctul culminant al carierei dvs.? ”. A fost interesant să învăț să interpretez acele lucruri.

G: Crezi că munca ta de scriitor te ajută să înțelegi și să interpretezi dorințele și dorințele altor oameni? Te ajută să comunici mai clar despre propria ta viziune?

R: Cred că a fost util prin modul în care mi-a îmbogățit vocabularul: să pot, de fapt, să simplific cumva ceea ce își doresc oamenii. Vrei ca ei să poată interpreta în continuare ce vor și să nu-i forțezi prea departe în propria ta interpretare. E ușor să vrei să interpretezi lucrurile în felul tău și s-ar putea să greșești complet, așa că vrei să eviți să-i conduci pe o cale greșită. Trebuie să fii capabil să oferi cuvinte atunci când nu le au, dar trebuie să știi ce caută.

G: Povestește-mi despre primele tale influențe. Ești autodidact? Cum a apărut tot acest stil de viață creativ?

A: Cam autodidact - Adică, am făcut cursuri de artă în copilărie. Cred că părinții mei m-au pus în ei pentru vară, astfel încât să poată avea timp departe de fratele meu și de mine. Am învățat cum să fac tipărituri de bază și acuarele.

Mătușa mea e artistă, așa că am învățat niște lucruri de la ea. Totuși, multe dintre ele erau benzi desenate . M-am uitat la Van Gogh și la cărțile cu Matisse, știi, chestiile alea pe care ți le cumpără familia de Crăciun când părinții le spun că ești pasionat de artă, dar eu citesc multe benzi desenate.

G: Îți vine în minte vreuna dintre acestea ca sursă de inspirație pentru formare?

A: A, da, cu siguranță Calvin and Hobbes și The Far Side. Far Side pentru ton și C&H pentru stil artistic; tipul care face Calvin and Hobbes are un ochi uimitor pentru culoare. Din păcate, artiștii din presă nu au întotdeauna șansa să exploreze asta, pentru că, pe bună dreptate, este un mediu incredibil de limitat.

Oricum, el a depășit multe limite într-un mediu atât de controlat. În cărțile mai mari, îi puteți vedea acuarelele și asta chiar m-a adus în toate acele linii dure și culori moi.

G: Tocmai ai răspuns la următoarea mea întrebare, care a fost inspirația pe care ai preluat-o din aceste surse. Linii dure și culori delicate - perfect. Care este mediul tău preferat de utilizat, așadar?

R: Acuarela este principalul meu lucru. Am făcut o mulțime de muncă cu acrilice la universitate, dar m-am întors imediat la acuarele odată ce am fost afară. Este un mediu dur; nu iertă și trebuie să știi cât de negativ funcționează spațiul, deoarece nu există alb. Dacă doriți alb în imagine, mai bine îl planificați.

G: Voiam să te întreb care e cea mai dificilă problemă legată de acest mediu, dar mă întreci. Vopseaua acrilică era doar un rău necesar pentru tine în facultate?

R: Îmi place să pictez cu ei și mi-au dat o mulțime de practici tehnice atunci când a venit să învăț lucruri cum ar fi cum să straturi corect. Au propriile lor probleme, adică sunt foarte opace. Este greu să construiești corect - ușor de construit spălări groase de culoare, ceea ce este bine, dar trebuie să știi cum funcționează aceste valori.

Acuarela este drăguță în sensul că poți construi subtilități. De obicei lucrez cu o bucată de prosop de hârtie lângă mine și încep foarte ușor și continuu să construiesc. Apuc și tamponez dacă trebuie să trag culoarea pentru că am mers prea repede sau prea întunecat prea repede.

G: M-ai adus la următoarea întrebare. Rutină. Să presupunem că tocmai ai primit o comandă. În mod previzibil, te trezești, te speli pe dinți, faci duș... și apoi ce? Explică-mi. Care este următorul pas atunci când creezi?

R: De obicei, încep să trag imagini de referință, în funcție de ce este ... Știi, un fel de lucruri care îmi dau o idee asupra ideii, mai ales dacă implică lucruri de figură. Camera mea web este în mare parte fotografii cu mine în poziții stupide, încercând să-mi dau seama cum arată un braț răsucit înapoi și cu susul în jos.

Voi începe cu asta pentru a înțelege cum vor arăta lucrurile, țesătura și umbrele și ce nu. Singura diferență reală este ceva de genul unei comisii a unui portret pentru animale de companie, deci ca un câine, pe care îl bazez pe fotografia care mi-a fost dată.

Dacă este mai deschis, mai ales schițez și apoi încep să pictez de acolo. O parte din subiectul propriei mele lucrări provine din adâncurile foarte ciudate ale creierului meu, așa că ...

G: Cât de ciudate devin unele dintre aceste idei? Adică, ai lucrat la lucruri mai ciudate decât portrete de animale de companie la cerere?

R: Unele dintre ele au fost foarte ciudate, da. Atunci eram la universitate, dar cineva a scris un articol despre un site porno și a trebuit să fac o ilustrare pentru asta.

Îmi amintesc vag acest lucru - a trebuit să mă ocup de realizarea acestei imagini în acuarelă capturând capturi de ecran din acest porno și folosind ca referințe genul de fotografii, cel mai puțin obscene. Am avut această noapte cu adevărat ciudată, trecând prin acest videoclip pentru adulți și încercând să schițez acest lucru și să scot pictura care ar putea rula în continuare în public ... Au existat multe utilizări judiciare de a acoperi lucrurile cu păr și de a acoperi creați anumite lucruri cu comenzile Quicktime ca un fel de „bară neagră” falsă.

A fost unul dintre acele lucruri în care mă gândeam: „Cred că așa o să-mi petrec joi seara? Bine.” A fost o pauză binevenită de la „Desenează-mi o pușculiță”. Chestiile astea sunt în regulă, dar hai să facem ceva mai distractiv.

G: Observi că oamenii vin la tine mai ales pentru lucruri mai mici? Există și lucrări mai mari care te entuziasmează?

R: Cred că în acest moment am făcut comisioane mai mici .. M-am întors de la câteva lucruri pentru că tranziționez locuri de muncă. Aș vrea să mă întorc în seria Unnatural Predators. Sunt câteva lucruri pe care încă încerc să le încep acum. Nu pot vorbi cu adevărat despre acestea încă, trebuie să le țin sub acoperire. Dar să te așezi la noul loc de muncă este primul.

G: Povestește-mi despre noul loc de muncă!

R: Lucrez la o instalație audio post-producție și tocmai am trecut la a deveni regizor de casting. Înseamnă că stau acolo și mă uit la actori și spun „controlez asta acum!” Glumeam. Sunt cu adevărat acolo pentru a mă asigura că faci bine. Lucrez cu o echipă uimitoare. Este un grup minunat de oameni.

G: Deci îți place să lucrezi cu oameni. De ce văd mai ales animale în lucrările tale? Sunt mai ușor de desenat? Fotografii de referință mai bune? Ce anume contează?

R: Simt că îmi place să desenez animale, pentru că e distractiv; există mai multă libertate; simt că, pentru că petrec atât de mult timp fotografiind oameni, când ajung să desenez, simt că m-am săturat de oameni.

G: Te prezinți pe site-ul tău web ca scriitor, ilustrator, fotograf și editor. Ai spune că te-ai bazat în principal pe unul dintre ele și nu pe celălalt? Ce formă de artă a intrat prima dată în viața ta?

R: Aș spune mai întâi că sunt scriitor. Scriu mult. Aș mai spune că fotografia și ilustrația merg una lângă alta. Toți își au locul lor.

G: Ai lucrat la ceva distractiv? Scrii mai ales ficțiune?

R: Scriu mai ales despre cosmetice și machiaj. Domeniul meu principal de expertiză este istoria machiajului. Am făcut un serial pentru Jezebel și un serial pentru The Toast. Tocmai am aflat că The Toast este pus în arhiva Bibliotecii Congresului. O bucată cu adevărat ciudată pe care am scris-o despre machiaj în anii 2000 se află în Biblioteca Congresului, așa că bucurați-vă de asta, generațiile viitoare! Sper să vă bucurați de gândurile mele despre fardul de ochi de lavandă, pentru că este acolo.

G: Deci, dacă acele tendințe revin, doar tu ești de vină.

A: Se întoarce! Ceea ce este amuzant, pentru că mă face să mă simt cam bătrân.

G: Deci, despre Proiectul Puffin. Cum a luat legătura FreeConference cu tine?

R: Șeful tău Jason Martin mi-a menționat asta. I-am făcut o ilustrație în urmă cu aproximativ un an, pentru că făcusem o ilustrație pentru TSN, pentru aceste riff-uri înfricoșătoare pe toate cele 30 de logo-uri NHL și i-am făcut una pentru puffinul FreeConference, așa că asta e.

G: Deci, când te-a rugat să-l desenezi din nou, te-ai gândit: „Da, ne cunoaștem destul de bine. O voi face.”

R: Da, exact.

G : La ce ți-a venit ideea?

R: M-am inspirat din stilul pe care îl obișnuisem pentru chestiile de la TSN. Era bazat pe o imagine caraghioasă a logo-ului echipei Toronto Blue Jays, care a prins ceva succes. E o imagine plată, lejeră, ochii sunt cam caraghioși, ieșiți din comun -- ar trebui să arate urât într-un sens bun , așa că...

G: Rău într-un sens bun. Explică-mi asta.

R: Sunt făcute - aproximativ, nu prost - dar nu te uiți la ele și crezi că sunt făcute profesional . Te uiți la ele și te gândești: „Ce? Ce se întâmplă aici? A fost cineva plătit să scrie greșit asta?”

Permit relaxarea liniilor în culori ... Îmi place camera de respirație din imagini.

G: Încerci să reprezinți pe hârtie ceea ce faci în viața ta? Să-ți acorzi spațiu de respirație?

R: Am stabilit un ton în arta mea și în viața mea. Există un ton în viața mea. Obraznicul este ceea ce primești - „bine, e ciudat, dar într-un mod drăguț”.

G: Bine. Deci, tonul nu e chiar atât de serios. Se traduce asta în tot? Cum e spațiul tău de locuit?

R: De fapt, e curat. Sunt destul de meticulos în privința asta. E o clădire mai veche, cu tavane foarte înalte și un candelabru în sufragerie. Multă mobilă e... aș spune că e un amestec, dar avem niște lucruri decente. Mama a găsit un scaun vechi de 110 ani și l-a renovat pentru noi. Sunt o grămadă de opere de artă: nu mai putem cumpăra artă, e prea multă artă.

G: Deci pereții sunt bine acoperiți. Bine de știut. Care este bibeloul tău preferat? Nu te voi judeca dacă este o colecție de pahare de shot.

R: Ok, lasă-mă să mă gândesc. Partenerul meu este din Liverpool și acolo au aceste lucruri numite Superlambbananas. Sunt în tot orașul, acești hibrizi de banane de miel. Sunt statui care combină un miel și o banană, iar noi avem una roșie așezată pe mantaua noastră. Îmi place statuia noastră lambbanana.

Am făcut și o tavă o dată, din niște vitralii vechi pe care le-am tăiat în dale. Pe ea scrie „Party Naked” și asta e în bucătăria mea. A fost acolo de 12 ani. Simt că oamenii intră și se uită la asta, dar, știi, nimeni nu a luat-o încă ca directivă.

G: 12 ani... O perioadă destul de lungă pentru ca o tavă de petrecere să reziste. Apropo de trecut, vă puteți aminti de vreo carte pentru copii pe care vă imaginați ilustrând-o?

R: Vrei să spui cele din copilăria mea sau lucruri pe care aș vrea să le fac eu însumi?

G: Răspuns categoric la ambele întrebări.

R: Simt că aș vrea să fac ceva caraghios despre machiaj, pur și simplu inspirat din viața mea de zi cu zi, aș scrie o carte despre istoria cosmeticelor pentru copiii mai mici. Știi cărțile alea de tipul „ Go The Fuck to Sleep” ? Mi-ar plăcea să scriu una despre publicitate sau marketing, simt că sunt multe de inspirat de acolo.

Cât despre cărțile care există, există o carte pe care o citeam când eram copil și e complet epuizată și probabil nu o voi mai găsi niciodată, dar se numește „Șoapte în cimitir” și e o carte cu povești înfricoșătoare. Simt că... e atât de în afara a ceea ce fac în mod normal, încât m-ar plăcea foarte mult. E cu siguranță o carte înfricoșătoare pentru copii și îmi place să pictez în cerneală. Mi-ar plăcea să fac și eu lucrări în cerneală înfiorătoare pentru asta.

G: Ce fel de hârtie folosiți de obicei?

R: Folosesc o hârtie de acuarelă cu granulație fină, presată la rece. Nu-mi place când hârtia devine prea pietroasă, pentru că atunci schițele mele arată ca un gunoi, așa că îmi plac bobul fin.

Totuși, am și o grămadă de caiete pline de alte tipuri de hârtie. Folosesc hârtie de zi cu zi, hârtie pentru imprimantă, hârtie origami dacă trebuie să schițez ceva - se întâmplă ceva! Am blocat totul într-o grămadă de caiete. Am făcut chiar și una pe chitanță. De multe ori mă gândesc să-l dau pe cel dur, în schimb, gândindu-mă: „Finalul va fi groaznic, îmi pare rău, acesta este cel mai bun lucru pe care îl va obține”.

G: Ați avut vreodată clienți nemulțumiți? V-au răspuns persoane cu un portret al unui animal de companie și au spus: „Ăsta nu seamănă deloc cu câinele meu!”

R: Nu, nu, nimic de genul ăsta. Oamenilor le plac portretele animalelor lor de companie! Au fost câțiva oameni care m-au angajat și au dispărut de pe fața Pământului, știi, „uite arta ta” și spun „La revedere pentru totdeauna!” și tu ai vrea doar să spui „Întoarce-te și dă-mi banii!”, dar asta se întâmplă, din păcate. Din fericire, nu foarte des, dar toată lumea are clientul ăla care se fumează și eu simt nevoia să-i transmit „Mulțumesc că ești complet nașpa ” .

Am avut un client care s-a întors la mine cu un desen al unui dinozaur și a spus că este „prea feminin”. Nu știu cum să fac acest lucru mai puțin feminin ... Eram ca „acum are picioare mai mari? Nu știu, sunt pierdut. ”

G: Dacă voiau să fie mai puțin feminin, ar fi trebuit să le dea o mărire de salariu! *tresându-se pentru că inegalitatea salarială e o problemă uriașă și nu doar o replică bună*

R: Mă gândeam doar la mine, vreau să fac acest lucru mai feminin. Tu stii? „Bine, acum are o perucă mare! Acolo!"

G: Ai putea pur și simplu să desenezi un plafon de sticlă deasupra lui și să spui, acum știi exact ce este.

R: Aproape că vreau să îi dau un semn de pichet acum! E un material grozav.

G: Ok, încă câteva lucruri pentru tine. Dacă ai putea lua un singur lucru cu tine pentru a crea artă în vacanță, care ar fi acela?

R: Este inclusă o cameră în lista respectivă? Mă duc cu camera. Cel puțin, îmi voi aduce camera.

G: Digital sau pe film?

A: În cea mai mare parte digitală. Filmul este doar prohibitiv. Fac mai ales nunți și altele, și este doar dificil cu filmul. A fost întotdeauna foarte meditativ în camera întunecată, până când cineva deschide ușile.

G: Deci au lăsat lumina să se scurgă în filmul tău? Nu deranja nu este o sugestie! 

R: Da, totul este distractiv și jocuri până când cineva a ignorat semnul de pe ușă. A făcut parte dintr-o clasă de fotografie de film pe care am luat-o și am dezvoltat amprente alb-negru.

G: Îți amintești de vreo muncă care ți-a plăcut cu adevărat în acea perioadă?

R: Am făcut un proiect despre fotografia de peisaj în partea mai veche a unui mic propriu, districtul minier. Deci, asta a fost dărăpănat și un pic de timp deformat. Am avut, de asemenea, această serie de portrete pe care le-am făcut prietenilor mei tocmai când m-am trezit, așa că toată lumea pare super-ciufulită. Nu este nimic mai bun decât să te trezești cu cineva care îți arată o cameră în față la 7 dimineața, nu?

Au fost câțiva oameni buni care nu erau încântați de mine. Este ceva mai greu când nu locuiești în reședință. Acum că toată lumea pe care o cunosc locuiește la 20 de minute de mers cu metroul, ar trebui să stau acasă pentru a vă prinde somn!

G: Există o cameră întunecată disponibilă pentru clubul foto de la Harthouse, dacă vrei să te întorci la developare. Dacă știi, ai două ore de petrecut mirosind a substanțe chimice. Partenerul meu o folosește pentru munca lui, iar eu am petrecut timp așteptând acele suluri argintii prețioase!

R: Da, cred că de aceea au fost inventate podcast-urile. Deci, puteți avea o sesiune de podcast privat, pe întuneric. M-am obișnuit ca oamenii să ignore semnele de pe camera obscură, așa că am început să-mi port căștile peste umeri, cam ca o pelerină și am scos volumul, astfel încât să-l mai aud în jurul gâtului meu, dar să pot opri pe oricine să vină în cazul în care i-aș auzi apropiindu-se. Mi s-a părut un pic ca o fură de nurcă, făcută din episoade din „Cum s-a făcut asta”.

G: Podcasturi, hm. Ai vreo recomandare?

Recent am intrat în „Grocii au citit lucrurile pe care le-au scris de mici”, care este părtinitor pe măsură ce am interpretat-o. Există, de asemenea, „The Nod”, produs de Gimlet. Există un episod grozav în care au rupt o conspirație nebună despre faptul că Solange a avut bebelușul lui Beyonce și modul în care Illuminati i-au făcut să o facă ... a fost o nebunie.

Când vine vorba de pictură, nu pot să mă uit la lucruri noi în timp ce lucrez, așa că mă retrag de la seriale vechi când sunt ocupat, pentru că nu mă pot implica. Nu trebuie să fiu atent; nu e ca Westworld.

De asemenea, constat că nu pot urmări nimic prea înfricoșător sau apropiat de realitate, pentru că lumea este suficient de terifiantă. Nu pot urmări Black Mirror , este prea intens. Mă trezesc uitându-mă la știri și citind ziarele, iar când ajung acasă, am nevoie doar de o pauză de la groază.

Cred că de aceea mă uit atât de mult la vechiul Futurama . Viitorul acela nu e chiar așa înfricoșător: îl înțeleg, știi? Pot să fiu de acord cu asta. „Robotul e bețiv! E exact ca noi.”

Totuși, nu pot urmări episodul cu câinele lui Fry. Trec peste asta, mă întristează prea mult. Momentan nu am animale de companie, dar mi-ar plăcea una.

G: Dacă ai putea avea orice animal de companie, fără restricții, care ar fi acela?

R: Mi-aș dori un câine de dimensiuni mici până la mijlocii, care să nu latre prea mult.

G: Ai fi putut avea un leu de buzunar și ai ales un beagle?!

R: Nu, beagles latră prea mult. Vreau ca un câine căruia îi place să meargă când vreau să merg și să dorm când vreau să dorm.

G: Deci, practic, ticălosul tău.

R: Da, cam destul de mult. Simt că aș numi-o și eu ceva ridicol, cum ar fi senatorul, așa că aș putea merge în parcul pentru câini și a fi de genul „senator, încetează să-i umfli piciorul tipului chiar acum!” Vreau doar să aud asta.

G: Cred că ar declanșa multă propagandă politică dacă ai posta pe Twitter despre el.

R: S-ar descurca rapid, cu siguranță.

Bine, cred că o să mă duc să fac niște pâine cu banane și să mă chinui cu ce mai am de făcut în seara asta . Am făcut greșeala să aduc produse de patiserie la serviciu, așa că acum șeful meu se apleacă din când în când în biroul meu și spune „știi, sunt niște banane în plus în bucătărie...” și eu mă gândesc „vrei doar să-ți fac pâinea cu banane!”.

Dacă totuși vreau să fiu cunoscut pentru ceva la birou, ar fi frumos să fiu cunoscut pentru produse de patiserie, nu glume proaste.

G: Ei bine, a fost o plăcere absolută să vorbesc cu tine. Mulțumesc pentru timpul acordat. Sper că pâinea ta cu banane va ieși bine și nu rea într-un sens bun.

Freeconference.com este soluția perfectă de comunicare online pentru independenți precum Alex Nursall, care caută o platformă profesională GRATUITĂ de teleconferință și conferință virtuală. Inscrie-te acum.

FreeConference.com, furnizorul original de servicii gratuite de apeluri în conferință, oferindu-vă libertatea de a alege cum să vă conectați la întâlnire oriunde, oricând, fără obligații.

Creați un cont gratuit astăzi și experimentați teleconferințe gratuite, videoclipuri fără descărcare, partajare a ecranului, conferințe web și multe altele.